Meciul Universitatea Craiova – FC Botoșani a fost amânat! Caz pozitiv de coronavirus

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 11 iunie 2020, ora 21:46,
Craiova Botosani
Craiova Botosani

UPDATE 22:05 Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a anunțat că meciul va fi amânat, iar jucătorii și staff-ul de la FC Botoșani vor intra în carantină.


Meciul dintre Universitatea Craiova și FC Botoșani, programat vineri, de la ora 20.00, s-ar putea să fie amânat. Petre Rădăuceanu, medicul echipei FC Botoșani, a fost depistat pozitiv la noul coronavirus.

Medicul Petre Rădăuceanu spune că este asimptomatic și că se simte foarte bine, iar acum așteaptă să vadă ce vor decide reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, potrivit realitateadebotosani.net.

Lotul echipei FC Botoșani a ajuns astăzi la Craiova. Urmează să se facă o anchetă epidemiologică, iar ulterior se va decide dacă meciul de mâine seară se va disputa.

Publicată de Sportul botoșănean în imagini pe Vineri, 5 iunie 2020

Nu am niciun simptom. Mă simt foarte bine. Am fost testat, la un loc cu toată echipa, așa cum prevede regulamentul, iar apoi am fost informat că sunt pozitiv. Vom vedea care sunt următorii pași, cei de la DSP vor decide”, a spus Petre Rădăuceanu.

Reprezentanții clubului FC Botoșani spun că medicul Petre Rădăuceanu nu a intrat în contact cu jucătorii. El a făcut deplasarea la Craiova cu o mașină în care mai erau doi reprezentanți ai clubului.

Conferința de presă Universitatea Craiova ? FC Botoșani

Publicată de Fotbal Club Botoșani pe Miercuri, 10 iunie 2020

CITEȘTE ȘI -> Programul etapei a 3-a din Liga 1 a fost schimbat! Anunțul LPF

petre radauceanumedicliga 1coronavirusbotoșaniuniversitatea craiovacraiova