ULTIMA ORĂ | Un jucător important s-a retras de la Roland Garros

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 27 mai 2018, ora 16:35,
roland-garros-tenis
roland-garros-tenis

Australianul Nick Kyrgios (locul 23 ATP) a anunțat că nu poate participa la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, din cauza unei accidentări la cotul mâinii drepte. Kyrgios ar fi putut să joace împotriva lui Marius Copil în turul secund de la Paris.

În runda inaugurală a competiției pe zgură din capitala Franței, Kyrgios (23 de ani) ar fi trebuit să-l întâlnească pe conaționalul Bernard Tomic (locul 208 ATP), venit din calificări.

Nick Kyrgios a precizat că a încercat să se pregătească pentru Roland Garros, dar medicii i-au recomandat să nu riște și să se protejeze, pentru a putea aborda la capacitate maximă sezonul pe iarbă.

Sâmbătă, Nick Kyrgios și Jack Sock au câștigat turneul pe zgură de la Lyon, la dublu. Kyrgios nu a vrut să evolueze și în competiția de simplu din orașul francez.

Din păcate, trebuie să mă retrag de la ediția din acest an a Openului Franței. După ce m-am consultat cu echipa mea și cu experți medicali, am stabilit că este prea riscant să mă expun unui posibil meci de cinci seturi pe zgură, mai ales că n-am jucat niciun meci de simplu în ultimele două luni. Am lucrat din greu pentru a fi pregătit și am vrut cu disperare să joc la Roland Garros, care este un loc special pentru mine, dar pur și simplu nu am mai avut timp. O eventuală suprasolicitare a cotului meu ar putea să mă trimită înapoi la momentul zero, înaintea sezonului de iarbă. Este un risc pe care nu mi-l voi asuma. Vestea bună este că nu mai am dureri, mă antrenez din greu și abia aștept să revin în acțiune la Stuttgart„, a spus Kyrgios pe Twitter.

În istoria participărilor sale la Openul Franței, Nick Kyrgios nu a reușit să treacă de turul al treilea, în condițiile în care australianul preferă suprafețele rapide.

În acest sezon, Kyrgios a câștigat turneul de la Brisbane și a ajuns în optimile de finală ale Openului Australiei, de la Melbourne.

retragereaccidentarekyrgiosroland garrosNick Kyrgios