ULTIMA ORĂ | Un club important din Liga 1 își schimbă denumirea și sigla

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 11 iulie 2018, ora 16:49,
iasi-fcsb
iasi-fcsb

Clubul CSM Poli Iași a anunțat că a primit dreptul de utilizare a siglei și a denumirii „FC Politehnica Iași”. În plus, oficialii grupării din Copou vor să recupereze și palmaresul uneia dintre echipele de tradiție din România.

Astăzi, 11 iulie 2018, CSM Politehnica Iași a primit dreptul de utilizare a siglei și a mărcii verbale FC Politehnica Iași și, astfel, sezonul 2018-2019 va începe cu adevărata identitate a Politehnicii Iași! A fost un efort al întregii echipe, la inițiativa domnului Horia Sabo. Mulțumim, totodată, domnului Eduard Pascal pentru ajutorul acordat.

De asemenea, dorim ca în cel mai scurt timp posibil să ne recuperăm și palmaresul. Reușita de astăzi este parte din amplul proiect de performanță și imagine națională și internațională pe care echipa reprezentativă a orașului Iași l-a demarat. Astfel, suporterii ieșeni vor avea prilejul să susțină adevărata și unica echipă alb-albastră. #PoliSuntemToti
#UnitiVomInvinge„, se arată într-un comunicat al clubului.

Prin urmare, site-ul și conturile de social media ale formației din Iași au preluat deja noua siglă și noua denumire. Cel mai probabil, Liga Profesionistă de Fotbal va face un anunț oficial în privința schimbării denumirii echipei în zilele următoare.

FC Politehnica Iași a fost înființat la 27 aprilie 1945, dar în 2010 a intrat în insolvență din cauza datoriilor și nu a mai fost înscris în campionat. CSM Politehnica Iași a fost fondat la 16 august 2010. În 2012, noul club a revenit în Liga 1.

denumirebrandsiglăcsm poli iașiliga 1politehnica iașimarca