ULTIMA ORĂ | UEFA va introduce încă o competiție intercluburi

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 11 septembrie 2018, ora 12:48,
UEFA
UEFA

UEFA vrea să introducă încă o competiție europeană intercluburi, după Liga Campionilor și Europa League. Măsura ar trebui să intre în vigoare din sezonul 2021-2022.

Andrea Agnelli, președintele clubului Juventus Torino și membru în Comitetul Executiv al UEFA, a făcut acest anunț.

Am primit undă verde pentru introducerea celei de-a treia competiții. Mai rămâne să primim aprobarea Comitetului Executiv al UEFA. Numărul cluburilor participante (în competițiile europene) va crește la 96, din sezonul 2021-2022. Modelul actual are nevoie de o modernizare. O analiză detaliată a calendarului internațional de meciuri este necesară, înainte de prezentarea unui nou model„, a precizat Agnelli, citat de BBC.

Andrea Agnelli a participat la o întrunire a Asociației Cluburilor Europene, un grup care reprezintă interesele celor mai importante echipe de pe continent. Agnelli are un rol important și în Comisia de Competiții a UEFA.

Formatul viitoarei competiții UEFA nu a fost deocamdată dezvăluit, dar sunt informații că ar putea fi similar fostei ‘Cupa Cupelor UEFA’, care s-a desfășurat în perioada 1960-1999, sau a Cupei Intertoto, desființată în 2008.

Această idee a fost menționată pentru prima dată acum trei ani și ar viza cluburile care nu reușesc să se califice în grupele Europa League sau Champions League.

uefacluburiEuropa Leaguecompetitie europeanaliga campionilor