ULTIMA ORĂ | Scenariu SF! EURO 2028, din nou în România? Cine vrea să ne dea o mână de ajutor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 10 ianuarie 2020, ora 21:08,
Suporteri România
Suporteri România

Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a propus ca România să organizeze Euro 2028, împreună cu Grecia. 

Ministrul a fost la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Tineret de la Lausanne (Elveția), și i-a prezentat propunerea lui Lefteris Avghenakis, adjunctul ministrului sportului din Grecia.

Am vorbit despre perspectiva candidaturii comune la Euro 2028, o candidatură care ne va permite să continuăm procesul de îmbunătăţire a stadioanelor şi a infrastructurii sportive şi ne va da încă o dată ocazia să ne afirmăm pe harta sportului internaţional de înalt nivel din postura de gazde.

În plus, ne putem folosi de experienţa pe care o vom dobândi cu organizarea EURO 2020 pentru a construi un dosar solid de candidatură, contribuind astfel la sustenabilitatea proiectelor sportive şi la dezvoltarea pe termen lung a sportului românesc”, a spus Ionuț Stroe.

Ediția de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret se dispută între 9 și 22 ianuarie. România este reprezentată de 35 de sportivi.

greciaeuro 2028romaniaionut stroe