ULTIMA ORĂ | Mutarea verii în Liga 1! Universitatea Craiova are un nou manager

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 22 august 2019, ora 14:33,
craiova-fcsb
craiova-fcsb

Universitatea Craiova a făcut o mutare neasteptată! Victor Pițurcă revine în Liga 1 și va fi manager al echipei, având atribuții și pe banca tehnică.

Situația lui Corneliu Papură, antrenor principal în acest moment, este una incertă. Cel mai probabil, el va rămâne în cadrul staff-ului tehnic.

Victor Pițurcă alături de Știința. Ca manager al Universității Craiova, Victor Pițurcă va conduce echipa de pe banca tehnică și va coordona strategia clubului pentru cel puțin 3 ani„, se arată într-un comunicat al clubului.

Pițurcă va face declarații în scurt timp.

Acum o lună, antrenorul Corneliu Papură a declarat că se sfătuiește destul de des cu Victor Pițurcă în privința situației de la echipă.

Victor Pițurcă (63 de ani) n-a mai antrenat nicio echipă din 2016, când s-a despărțit de saudiții de la Al-Ittihad.

Pițurcă a mai antrenat Universitatea Craiova de două ori, în sezonul 1994-1995 și în 2010. Are trei mandate la naționala României: 1998-1999, 2004-2009 și 2011-2014.

corneliu papuramanagercraiovauniversitatea craiovapiturcaliga 1victor piturcaantrenor