ULTIMA ORĂ | Ministrul Finanțelor Publice a anunțat controale ANAF la sediul Federației Române de Fotbal!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 24 noiembrie 2020, ora 14:31,
Federația Română de Fotbal
Federația Română de Fotbal

În urma dezvăluirilor făcute în exclusivitate la Realitatea Sportivă, ministrul Finanțelor Publice, Sorin Cîțu, a dispus controale la Federația Română de Fotbal!

În urma mărturisirilor făcute de diferiți oameni din fotbalul românesc la Realitatea Sportivă, conform cărora la Federația Română de Fotbal ar trebui trimise controale din partea ANAF, deoarece sunt mari ilegalități, ministrul Sorin Cîțu a ordonat mai multe controale din partea ANAF, printre care și la FRF.

„În 17.11.2020, echipele de control ale ANAF au început un control la Federaţia Română de Fotbal, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public. În acest moment se face analiza documentelor, iar când acest raport va fi finalizat, îl vom face public.

Inspecţia economică din Ministerul de Finanţe face controale la mai multe primării. Am început anul trecut cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti. Primul raport a fost trimis deja către DNA. Aşteptăm şi finalizarea celorlalte rapoarte. Zilele trecute a fost trimisă inspecţia, la cererea primarului Sectorului 1, către Primăria Sectorului 1. Suntem acolo în control. Înţeleg că sunt şi alte primării din Bucureşti unde vom primi această cerere. Acum aproape o lună, Inspecţia Economică a fost trimisă în control la Consiliul Judeţean Neamţ, la cererea prefectului. Aşteptăm rezultatul acestui control.”, a spus Sorin Cîțu, conform știripesurse.ro.

În data de 13 noiembrie 2020, mai mulți polițiști sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul din Brăila, au efectuat șase percheziții domiciliare pe baza unui dosar ce vizau camăta, șantaj, dare și luare de mită. Această acțiune a fost realizată cu privire la trucarea unor meciuri din sezonul 2017-2018 al Ligii a doua. Deocamdată, Sorin Cîțu nu a precizat dacă aceste percheziții au vreo legătură cu controalele de la FRF.

Citește și EXCLUSIV | Reacția vicecampioanei Ioana Gheorghe, la decizia COSR: “Se vede o schimbare!”. Mesajul dur pentru Federația Română de Bob și Sanie

 

declaratiirealitateacîțufrfcontroale anaf