ULTIMA ORĂ | Lovitură grea pentru FCSB! Decizia Peluzei Roș-Albastre

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 25 septembrie 2018, ora 17:45,
peluza-fcsb
peluza-fcsb

Peluza Roş-Albastră, galeria FCSB, a anunțat că nu va mai susţine echipa, în semn de revoltă față de „declaraţiile iresponsabile ale finanţatorului” Gigi Becali.

Recent, Gigi Becali i-a lăudat pe fanii dinamovişti pentru susținerea pe care au arătat-o față de echipă chiar și în momentele dificile.

La fix 2 ani de la înființarea acestui grup suntem nevoiţi să luăm o hotărâre foarte grea. Astfel, din cauza repetatelor declaraţii iresponsabile ale finanţatorului şi a atitudinii conducerii clubului, începând de la meciul cu Dunărea Călărași am luat decizia de a nu mai fi prezenţi la meciurile echipei„, se arată într-un mesaj transmis pe Facebook.

‘Peluza Roș-Albastră’ a fost înființată acum doi ani, având în componență fani din vechea galerie a Stelei, Peluza Nord, precum și suporteri noi. Această galerie este în conflict cu cea care susține CSA Steaua București, din Liga a 4-a.

Eu respect Dinamo, pentru că este un nume mare, este o echipă care are suporteri. Dacă aveam eu suporterii lor, mamă-mamă, mari lucruri făceam. Dacă se întâmpla la mine cu Talpan și aveam așa fani în spate, cum are Dinamo, ieșea război! Îl luau pe Talpan și îl ascundeau! Chiar vorbeam cu MM (n.r. – Mihai Stoica, directorul sportiv al FCSB) aseară: ’Bă, uite-i pe ăștia, cum merg sute de kilometri după echipă, deși echipa e pe 10’. Asta este”, a declarat recent Gigi Becali, la DigiSport.

gigi becalideciziegaleriefcsbpeluza ros albastra