Selecționerul Cosmin Contra a anunțat cei 25 de jucători convocați pentru ultimele meciuri ale României în preliminariile EURO 2020. Revin la echipa națională Constantin Budescu și Denis Alibec de la Astra Giurgiu.
Pentru 'tricolori' urmează confruntările cu Suedia (15 noiembrie, Arena Națională, ora 21:45) și Spania (18 noiembrie, Wanda Metropolitano, Madrid, ora 21:45).
Reunirea echipei naționale este programată duminică, 10 noiembrie, la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia.
Spre deosebire de meciurile cu Norvegia și Insulele Feroe, Cosmin Contra mizează pe doi fundași centrali din Liga 1, Andrei Burcă și Iulian Cristea.