ULTIMA ORĂ | Incident grav la meciul Rafael Nadal – Diego Schwartzman, la Roland Garros

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 06 iunie 2018, ora 18:44,
Nadal-Schwartzman
Nadal-Schwartzman

Partida dintre spaniolul Rafael Nadal și argentinianul Diego Schwartzman, din sferturile de finală ale Openului Franței, de la Paris, a fost suspendată timp de câteva minute, după ce un spectator a leșinat și a avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Schwartzman servea pentru câștigarea primului set, la 5-4, în momentul în care s-a declanșat agitația în tribune. Mai mulți spectatori au strigat „Medic, medic, ajutor!”, iar tenismenul argentinianul a sesizat imediat situația de urgență și a cerut intervenția medicilor.

Nadal și Schwartzman au fost instruiți de către arbitru să ia loc pe scaune, dar cei doi jucători au continuat să privească îngrijorați desfășurarea evenimentelor în tribună.

După aproximativ cinci minute, spectatorul care avea probleme a fost evacuat din arenă, fiind însoțit de unul dintre medicii turneului.

Un spectator a avut probleme medicale în timp ce se afla în tribunele arenei Philippe-Chatrier. Bărbatul a fost preluat de către medicul șef de la Roland Garros și era conștient în momentul în care a fost evacuat și transportat la infirmeria stadionului pentru examinări suplimentare„, se arată într-un comunicat al organizatorilor turneului de la Paris.

Partida dintre Rafael Nadal (locul 1 ATP) și Diego Schwartzman (locul 12 ATP) a fost apoi suspendată din cauza ploii, la scorul de 6-4, 3-2 și serviciul pentru argentinian.

incidenttribuneroland garrosspectatorrafael nadalsebastian schwartzman