ULTIMA ORĂ | FRF ia măsuri după declarațiile lui Becali! „Nu trebuie să fac eu curățenie în fotbal”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 01 martie 2020, ora 22:33,
becali
becali

Declarațiile lui Gigi Becali despre meciul Poli Iași – FCSB din 2018 au declanșat o ‘avalanșă’ în fotbalul românesc! Federația Română de Fotbal se va autosesiza în acest caz, după ce Becali a precizat la emisiunea ‘Realitatea Sportivă’ de la Realitatea Plus că nu a vrut să denunțe propunerea de ‘blat’ din partea ieșenilor.

Cel mai probabil, Departamentul de Integritate din cadrul FRF va investiga dezvăluirile făcute despre acest meci.

În mai 2018, cu două etape înainte de finalul play-off-ului Ligii 1, FCSB a pierdut la Iași, scor 0-1, după golul reușit de către Andrei Cristea în minutul 89. Ulterior, CFR Cluj a devenit campioană.

Gigi Becali susține că oficialii ieșeni i-au propus să dea 200.000 de euro pentru a fi sigur de faptul că FCSB va câștiga acel meci.

La revedere, s-a uitat! Nu m-a întrebat nimeni atunci, de la Federație. Acum am uitat! Am povestit ca să înțelegi că eu, Becali, de când sunt în fotbal, n-am acceptat niciodată să fiu hoț, adică corupție! Niciodată!

Nu am spus atunci pentru că ar însemna să fac o plângere. Eu nu fac plângere niciodată în viața mea… și dacă îmi taie cineva capul. Nu e în regulă, dar instituțiile trebuie să facă curățenie, nu e. Nu trebuie să fac eu curățenie în fotbal. Îmi aduc aminte că mi s-a spus <Dacă nu, mergem cu ceilalți, cu CFR Cluj>„, a spus Gigi Becali la emisiunea ‘Realitatea Sportivă’ de la Realitatea Plus.

Realitatea TV Live

Realitatea TV Live

Publicată de Realitatea.NET pe Duminică, 1 martie 2020

CITEȘTE ȘI -> Urmări după denunţul lui Becali. „Se face anchetă, vinovaţii să plătească!”

frffcsbblatbecaligigi becalipoli iasiliga 1federatia romana de fotbal