ULTIMA ORĂ | FCSB a aflat decizia FRF în cazul golgheterului Gnohere

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 14 noiembrie 2018, ora 15:13,
gnohere fcsb dinamo
gnohere fcsb dinamo

Pierdere mare pentru FCSB! Atacantul Harlem Gnohere a fost suspendat două etape, după ce a fost eliminat în derby-ul cu Dinamo. Francezul este golgheterul roș-albaștrilor, cu 10 reușite.

Comisiei de Disciplină a FRF a mai decis să-l amendeze pe Gnohere cu 3.000 de lei.

Harlem Gnohere (30 de ani) nu va putea juca în partidele Poli Iași – FCSB şi FCSB – Gaz Metan Mediaş.

Cotat la 2,5 milioane de euro, Gnohere a reușit un gol la 100 de minute în acest sezon.

Harlem Gnohere a fost eroul negativ al derby-ului Dinamo – FCSB, scor 1-1, de duminică. A ratat un penalty în minutul 47, apoi a fost eliminat, în minutul 52, după ce l-a lovit pe Armando Cooper la mijlocul terenului.

Antrenorul FCSB, Nicolae Dică, a declarat că arbitrul Istvan Kovacs a greșit când l-a eliminat pe Harlem Gnohere.

Am văzut că nu a fost eliminare (la Gnohere). Nu poți să vii la un asemenea meci, cu asemenea încărcătură, să rupi jocul așa, să dai un cartonaș roșu. Probabil că [arbitrul] a văzut că egalasem, eram pe un fond bun și era păcat să câștige Steaua, nu? Probabil că era mai dificil pentru Dinamo să ajungă în play-off dacă noi câștigam„, a spus Dică la DigiSport.

gnoheregolgheterfcsbsuspendarefrfharlem gnohereliga 1