ULTIMA ORĂ | Cristina Neagu a luat o decizie în privința viitorului! „A fost o perioadă grea”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 21 mai 2019, ora 18:12,
Cristina Neagu
Cristina Neagu

Cristina Neagu și-a prelungit contractul cu CSM București pe încă un sezon. Neagu (30 de ani) a fost desemnată cea mai bună handbalistă a lumii în 2018.

Interul stânga al naționalei se recuperează după o accidentare la genunchi suferită în decembrie 2018.

Inițial, CSM București a anunțat că pretențiile financiare ale Cristinei Neagu sunt prea mari. În luna martie, Gabriela Szabo, directorul general de la CSM București, a declarat că există un acord de principiu pentru prelungirea contractului.

Vreau să vă anunț că astăzi am semnat prelungirea contractului cu CSM București pe incă un sezon. A fost o perioadă grea, în care am stat deoparte și m-a întristat să văd cum se tot discută doar despre salariul meu și mai puțin despre performanța unică pe care am reușit-o în handbalul mondial. Oameni care și-au dat cu părerea despre ce și cât merit, neavând idee ce înseamnă sportul de performanță, câtă muncă și câte sacrificii trebuie să faci pentru a ajunge în vârf și mai ales pentru a te menține acolo.

Am decis să rămân pentru că iubesc să joc în țara în care m-am născut, în fața suporterilor români, și pentru că îmi doresc să îmi îndeplinesc visul, acela de a câstiga Liga Campionilor cu o echipă din România! A fost un sezon foarte greu, dar ne vom întoarce la anul și mai puternice!„, a scris Cristina Neagu pe Instagram.

View this post on Instagram

Vreau să vă anunț că astăzi am semnat prelungirea contractului cu CSM București pe incă un sezon. A fost o perioadă grea, în care am stat deoparte și m-a întristat să văd cum se tot discută doar despre salariul meu și mai puțin despre performanța unică pe care am reușit-o în handbalul mondial. Oameni care și-au dat cu părerea despre ce și cât merit, neavând idee ce înseamnă sportul de performanță, câtă muncă și câte sacrificii trebuie să faci pentru a ajunge în vârf și mai ales pentru a te menține acolo. Am decis să rămân pentru că iubesc să joc în țara în care m-am născut, în fața suporterilor români, și pentru că îmi doresc să îmi îndeplinesc visul, acela de a câstiga Liga Campionilor cu o echipă din România! A fost un sezon foarte greu, dar ne vom întoarce la anul și mai puternice!

A post shared by Cristina Neagu (@cristinaneaguofficial) on

Clubul Sportiv Municipal din București dorește să facă performanță la cel mai înalt nivel, iar păstrarea în lotul feminin de handbal a celei mai bune jucătoare a lumii a reprezentat o prioritate.

Tocmai de aceea, CSM București și Cristina Neagu au ales să meargă mai departe, sportiva semnând  un contract valabil încă un an„, a precizat conducerea clubului bucureștean.

Cristina Neagu (30 de ani) a fost desemnată cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, 2015, 2016 și 2018.

La EURO 2018, interul stânga al ‘tricolorelor’ a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Campionatului European, deși a suferit o ruptură de ligamente încrucișate înainte de ultimele meciuri. Ulterior, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a Europei în 2018.

Anul trecut, Cristina Neagu a câştigat titlul de golgheter al Ligii Campionilor, pentru a doua oară în carieră, cu 110 goluri. De asemenea, românca a fost nominalizată în echipa ideală a competiţiei.

csm bucurestiNeaguprelungirecristina neagucontract