ULTIMA ORĂ | Cristian Gațu a suferit un accident vascular cerebral

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 25 martie 2020, ora 14:16,
gatu
gatu

Fostul handbalist Cristian Gațu (74 de ani) a suferit accident vascular cerebral și este internat la Spitalul Militar din Capitală. Starea acestuia este stabilă. Gațu urmează să fie operat.

Cristian Gațu a fost supus unei examinări cu un computer tomograf și i s-a descoperit un cheag de sânge la creier, potrivit GSP.

Fostul președinte al Federației Române de Handbal urmează să fie operat joi.

Am vorbit cu el, am văzut că nu prea înțelegeam ce spune. L-am întrebat ce s-a întâmplat. A zis: nu prea îmi simt partea stângă, mâna și piciorul”, a spus Radu Voina pentru sursa citată.

Am vorbit la Spitalul Militar, doctorii ne-au dat asigurări că este un accident vascular în urma căruia se poate recupera, este în afara oricărui pericol. Cristi e un om care se agită foarte mult, pune totul la suflet. I-am spus de multe ori să stea mai liniștit, că nu îi face nimeni statuie, dar așa e el, un om care trăiește 100% pentru handbal întotdeauna. Toți foștii lui colegi suntem alături de el” , a declarat Ștefan Birtalan pentru GSP.

Cristian Gațu a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României care a fost medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 și cu bronz olimpic la Munchen 1972.

A fost președintele Federației Române de Handbal timp de 18 ani (1996-2014), vicepreşedinte al COSR și comandant al CSA Steaua.

cristian gatu

accident vascular cerebralspitalstefan birtalanradu voinahandbalgatucristian gatu