După ce a fost doar rezervă la derby-ul cu FCSB de luni seară, Alexandru Băluță va urmări meciul cu CSM Poli Iași din fața televizorului. Fotbalistul pentru care Gigi Becali era pregătit să plătească 2 milioane de euro, nu mai joacă nimic, iar Devis Mangia nu l-a iertat pentru declarațiile de după meciul cu liderul din Liga 1.

Amendat și lăsat în afara lotului după ce și-a criticat public antrenorul, vedeta oltenilor a promis că se face băiat cuminte.

„Sunt conştient de greşeala pe care am făcut-o, nu mă aşteptam la astfel de consecinţe. Îmi pare rău de ce am spus, nu mă aşteptam la asta. Ceea ce am spus a afectat vestiarul, dar şi pe mine. Nu sunt în lot, trebuie să învăţ din greşeli şi să nu le mai repet pentru că am numai de pierdut.


Am mare încredere în băieţi că se vor descurca. Totul depinde acum de mine. Am discutat cu Mister şi am lămurit lucrurile. Sunt pregătit să o iau de la zero şi să mă schimb în bine”, a spus Băluţă într-o conferință de presă.

CS U Craiova – CSM Poli Iași se va disputa sâmbătă seară, de la 20.45.