Fotbalul din Turcia este din nou în pericol, după ce cluburile Galatasaray, Beșiktaș și Fenerbahce Istanbul au fost obligate să își suspende antrenamentele. Au fost depistate noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar reluarea campionatului este sub semnul întrebării.
La ora actuală, Turcia a raportat peste 144.000 de cazuri de infectare cu COVID-19. 4.007 oameni au murit.
Echipele de fotbal au reluat antrenamentele în urmă cu aproape o săptămână, respectând anumite reguli de distanțare socială. Federația din Turcia a anunțat că sezonul va fi reluat pe 12 iunie.
https://www.instagram.com/p/CAKhen4BpWM/
Astăzi, cei trei granzi din Istanbul (Galatasaray, Beșiktaș, Fenerbahce) au anunțat că au depistat mai multe persoane infectate, în urma testelor efectuate. Prin urmare, pregătirea a fost suspendată timp de minimum o săptămână.
"După testele efectuate ieri, 14 mai, au fost depistate cazuri pozitive în rândul angajaților noștri. Vom pune în practică protocoalele stabilite cu Ministerul Sănătății și Federația Turcă de Fotbal. Antrenamentele au fost suspendate timp de 6 zile. După această perioadă, vor fi efectuate din nou teste", este anunțul clubului Galatasaray, echipa la care joacă Florin Andone.
https://twitter.com/GalatasaraySK/status/1261059596828975105
Beșiktaș a raportat opt cazuri pozitive la COVID-19, între care și președintele clubului, Ahmed Nur Cebi.
https://twitter.com/Besiktas/status/1261204837192081410
Fenerbahce a detectat două cazuri de infectare în rândul staff-ului și unul din cadrul conducerii clubului.
https://twitter.com/Fenerbahce/status/1261209629708746752