Uhrin rămâne optimist: ”Obiectivul nostru este Cupa, dar avem șanse și la play-off!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 08 ianuarie 2020, ora 17:55,
Uhrin conferinta
Uhrin conferinta

”Câinii” sunt la 7 puncte distanță de ultimul loc de play-off, însă Dusan Uhrin rămâne optimist!

Dinamo se află pe locul 9 în Liga 1, cu 28 de puncte obținute în 22 de etape.

Antrenorul ceh a vorbit cu jurnaliștii din Cehia și a explicat că are încredere deplină în echipa sa. Roș-albii vor juca în ultimele meciuri din sezonul regulat cu Astra, Voluntari, FCSB și Gaz Metan, iar Dusan Uhrin crede că elevii lui pot obține 12 puncte.

De asemenea, antrenorul ceh a amintit și de Cupa României, competiție în cadrul căreia ”câinii” au ajuns până în sferturile de finală.

”Jucăm în Cupa României și obiectivul nostru este să câștigăm acest trofeu. Avem o șansă mică să ajungem în play-off.

Mai avem patru partide în sezonul regulat și dacă le câștigăm pe toate, iar adversarii noștri pierd puncte, putem să terminăm pe locul 6” a declarat Uhrin jurnaliștilor de la Blesk.

SURSA FOTO: FC Dinamo.ro

Dinamo l-a vândut pe Dan Nistor la Universitatea Craiova, însă antrenorul formației din Ștefan cel Mare anunță că are nevoie de întăriri în linia defensivă.

”Nu vreau decât doi sau trei jucători, nu cred că trebuie să bulversăm echipa cu prea multe schimbări. Facem prea multe greșeli în apărare și „ne-am ajutat” adversarii să obțină multe lovituri de la 11 metri, în partidele cu noi.

Aceasta este cea mai mare problemă! Fundașii au făcut multe greșeli și trebuie să le remediem. Îmi trebuie neapărat întăriri pentru linia defensivă” a mai spus tehnicianul ceh pentru sursa menționată.

Dusan Uhrin dinamo
SURSA FOTO: Instagram Dinamo

 

Vezi și FOTO | Conducerea dinamovistă apostrofată de fani: ”Pinocchio, mă-ta ce preț are?!”

declaratiidusan uhrinliga 1dinamo