UEFA vine cu clarificări despre Campionatul European de anul viitor. „Se va numi tot EURO 2020”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 20 martie 2020, ora 20:02,
euro 2020 arena
euro 2020 arena

UEFA a anunțat că turneul final european amânat pentru vara anului viitor se va numi tot EURO 2020. Forul european a dat asigurări că toate locurile de disputare vor rămâne aceleaşi, inclusiv Arena Națională din București.

UEFA a decis amânarea EURO 2020 pentru un an, pe fondul pandemiei de coronavirus. Competiția ar trebui să aibă loc în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021.

Bucureștiul este unul dintre cele 12 orașe care vor găzdui meciuri de la Campionatul European. Capitala României a primit patru meciuri: trei în grupa C şi o optime de finală, toate pe Arena Națională.

Avem încredere că toate locurile de disputare vor rămâne aceleaşi, asigurând faptul că turneul rămâne fidel viziunii originale: un eveniment în toată Europa, potrivit pentru cea de-a 60-a aniversare a EURO. Turneul va fi în continuare cunoscut sub numele UEFA EURO 2020.

Toți cei care și-au cumpărat bilete la EURO 2020 vor primi banii înapoi din partea UEFA, dacă nu vor putea să participe la turneul din 2021„, se arată într-un comunicat.

Deciziile au fost luate de către Comitetul Executiv al UEFA, în urma videoconferinței cu președinții și secretariatele generale ale celor 55 de asociații membre, precum și cu reprezentanții Asociației Europene a Cluburilor și FIFPro.

bucurestieuro 2020uefaturneuarena nationalacoronavirus