U Cluj țintește promovarea! Un atacant crescut de Boca Juniors a semnat cu ardelenii

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 02 septembrie 2020, ora 16:55,
Matias-Roskopf-la-u-cluj
Matias-Roskopf-la-u-cluj

Universitatea Cluj mai face un transfer pentru sezonul 2020-2021. Matias Roskopf (22 de ani), un vârf de atac crescut de Boca Juniors, este ultimul nume care se alătură lotului pregătit de Adrian Falub.

Tânărul fotbalist și-a început junioratul la Colon în 2007, după care a fost selectat cinci ani mai târziu de cei de la Boca, pentru a face parte din academia unuia dintre cele mai prestigioase cluburi din Argentina. În perioada junioratului, Matias a bifat zece prezențe pentru echipa națională U17 a Argentinei, reușind să marcheze un gol într-un meci împotriva reprezentativei similare a Paraguayului.

În iarna anului 2018, a fost transferat sub formă de împrumut de Montevideo City Torque, echipă pentru care a debutat la nivel de seniori. În prima ligă din Uruguay, noul atacant al Universității a bifat 25 de meciuri în care a marcat trei goluri.

Roskopf a ajuns în tabăra celor de la Rapid București înaintea sezonului 2019-2020, reușind să înscrie de trei ori în cele 17 evoluții pentru giuleșt

„Sunt fericit că am ales să vin la ”U”. Sunt sigur că e un pas bun în cariera mea şi sper să ajut echipa să îşi îndeplinească obiectivul, acela de a promova. Am văzut ce suporteri are această echipă şi după cum spune şi noul slogan #UeştiTU, clubul e despre ei. Ar fi bine să-i avem cât mai curând alături de noi pentru că în unele momente ne pot conduce spre victorie”, a spus Matias Roskopf.

Citește și • Cum vrea Barcelona să se replieze în cazul plecării lui Messi! Koeman aduce un conațional pe Camp Nou

Matias Roskopfuniversitatea clujrealitatealiga 2