Trei medalii pentru România la Cupa Mondială de gimnastică din Turcia

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 08 iulie 2018, ora 22:54,
Gimnastica
Gimnastica

Gimnaștii români au obținut trei medalii în finalele pe aparate din cadrul Cupei Mondiale de la Mersin (Turcia), prin Andrei Muntean şi Robert Ghiuzan.

Potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Gimnastică, Andrei Muntean a câștigat aurul la paralele (14.900) și argintul la inele (14.600), în timp ce Robert Ghiuzan a ocupat cea de-a treia treaptă a podiumului la sărituri (media 13.900).

Vlad Cotuna a fost la un pas de podium la paralele – locul 4 (14.350). Totodată, s-a clasat pe 7, atât la sol (12.900) cât și la inele (13.350).

În perioada 6 – 8 iulie, orașul turc Mersin a găzduit o etapă de Cupă Mondială Challenge la gimnastică artistică. România a avut trei reprezentanți în competiția masculină.

Fostul mare campion Marius Urzică și Adrian Ianculescu sunt antrenorii care fac parte din delegația României în Turcia.

andrei munteanturciagimnasticamedaliirobert ghiuzancupa mondialaromania