Traseu complicat pentru Simona Halep la Beijing. Cine este adversara din primul tur

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 28 septembrie 2018, ora 12:38,
halep-5
halep-5

Simona Halep va juca împotriva unei jucătoare venite din calificări în primul tur al turneului de la Beijing. Din faza optimilor de finală, românca va avea un traseu complicat, cu adversare în formă foarte bună.

Halep, aflată pe primul loc în clasamentul mondial WTA, poate juca în turul secund împotriva învingătoarei din partida Maria Sakkari (Grecia, locul 29 WTA) – Donna Vekic (Croația, locul 40 WTA).

În faza optimilor de finală, Simona ar putea da peste Ashleigh Barty (Australia, locul 17 WTA) sau Anastasija Sevastova (Letonia, locul 19 WTA).

Dacă va ajunge în sferturi, Halep ar putea să joace împotriva americancei Sloane Stephens (locul 9 WTA) sau a cehoaicei Petra Kvitova (locul 5 WTA).

În semifinalele competiției din China am putea vedea un meci Simona Halep – Angelique Kerber (Germania, locul 3 WTA) sau Simona Halep – Naomi Osaka (Japonia, locul 8 WTA). Osaka traversează cea mai bună perioadă a carierei, cu trofeu la US Open și finală la Tokyo.

Printre jucătoarele cu care Halep se poate întâlni doar în finală la Beijing sunt Caroline Wozniacki (locul 2 WTA), Elina Svitolina (6 WTA), Caroline Garcia (4 WTA), Karolina Pliskova (7 WTA), Garbine Muguruza (14 WTA).

Anul trecut, Simona a ajuns până în finală la Beijing, pierzând în fața franțuzoaicei Caroline Garcia. Tot la Openul Chinei, românca a devenit în premieră liderul ierarhiei WTA.

Turneul WTA de la Beijing, de categorie Premier Mandatory, se desfășoară în perioada 1-7 octombrie și este dotat cu premii totale în valoare de 4,8 milioane de dolari.

Joi, jucătoarea din Constanța a împlinit 27 de ani. Site-ul WTA a prezentat un filmuleț cu momentele importante din ultimul an al Simonei Halep.

wtaBeijingHaleptablousimona halepturneu