Transferul lui Daniel Popa a intrat în impas: ”Acum câteva zile am vorbit cu el!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 02 ianuarie 2019, ora 11:57,
daniel popa dinamo
daniel popa dinamo

Daniel Popa, 23 de ani, are cifre dezastruoase în acest sezon. A dat un singur gol și este pe lista neagră a lui Mircea Rednic.

Atacantul ar fi dependent de jocuri de noroc și ar avea datorii la cămătari (Detalii AICI). Fotbalistul era dorit de Chindia Târgoviște, formația aflată pe locul cinci în Liga a 2-a, însă din cauza problemelor extrasportive, mutarea a intrat în impas.

Discuțiile privind transferul lui Popa la formația dâmbovițeană au fost confirmate pentru db-sport.ro, inclusiv de președintele Chindiei, Marcel Ghergu:

Acum câteva zile am vorbit cu el. Vă dați seama că acum nu mai putem lua vreo decizie, așteptăm să vedem ce se întâmplă la Dinamo, ce vor hotărî ei după ce vor analiza situația.

Nu vreau să comentez prea mult în acest moment pe marginea subiectului. Spun doar atât: sunt unii care cum ies din Târgoviște își pierd mințile. Aveți mai multe exemple, chiar în ultima vreme“, a declarat Ghergu pentru sursa citată.

350.000 de euro este cota de piață a lui Daniel Popa, plătit cu 3.000 euro pe lună de Dinamo.

dinamopacanelemircea rednicfotbalcainii rosiicamataridatoriitransferdaniel popachindia targoviste