Transferul lui Bogdan Stancu la FCSB poate intra în impas! Gigi Becali anunță: „Eu nu stau după el”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 08 iunie 2021, ora 08:08,
profimedia-0290769346
profimedia-0290769346

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a vorbit despre șansele ca Bogdan Stancu să ajungă la formația “roș-albastră” în această vară!

Finanțatorul bucureștenilor s-a săturat să primească lovitură după lovitură și să ajungă la șase ani fără titlu în România, astfel că are planuri mari și vrea să facă mai multe transferuri importante la FCSB. După ce a deschis campania de achiziții cu Andrei Cordea de la Clinceni, Gigi Becali i-a luat și pe Alexandru Crețu, Stripa Vucur și Andrei Dumiter, dar îi mai dorește și pe Bogdan Stancu sau Constantin Budescu.

Întrebat despre situația atacantului în vârstă de 33 de ani, Gigi Becali a dezvăluit că „Motanul” îi va da un răspuns final pe 15 iunie, lucru care nu i-a picat tocmai bine afaceristului din Pipera. Patronul “roș-albaștrilor” a dat de înțeles că fostul fotbalist al turcilor de la Genclerbirligi nu este decis dacă să revină sau nu în Liga 1, iar acest lucru l-a enervat pe conducătorul FCSB-ului.

Stancu îmi dă răspunsul pe 15 (n.r.- iunie), eu nu stau după el. Nu stau eu până pe 15 după el, a declarat Gigi Becali, potrivit Antena Sport.

Ce scrie presa din Turcia despre situația lui Bogdan Stancu

Bogdan Stancu, cel care a jucat mulţi ani în Superliga, se întoarce în ţara sa. Atacantul român de 33 de ani, care a jucat la Galatasaray, Ordusport, Bursaspor şi Genclerbirligi se întoarce la Steaua Bucureşti (n.r. FCSB), au titrat cei de la Fotomac.

450.000 de euro este cota de piață a lui Bogdan Stancu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Ajuns la 33 de ani, fotbalistul este liber de contract după ce s-a despărţit de Genclerbirligi. “Motanul” a mai evoluat pentru FCSB între anii 2008 şi 2011.

Citește și Cum a renunţat Gigi Becali la un fundaş central: ,,Dacă n-a vrut să dea banii ăştia, atunci nu l-a vrut cu adevărat”

fcsbrealitateadeclaratiigigi becalibogdan stanculiga 1transfer FCSB