Transferul carierei pentru un jucător de la FCSB! Este dorit în La Liga

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 02 decembrie 2019, ora 10:16,
man masca
man masca

Unul dintre jucătorii vicecampioanei FCSB este în atenţia unui nume mare din fotbalul spaniol. Presa iberică a relatat discuţiile care ar fi avut loc legat de internaţionalul român.

Potrivit jurnaliştilor spanioli, Dennis Man este pe radarul celor de la FC Sevilla. Fichajes.com a relatat întâlnirea dintre directorul sportiv al andaluzilor, Monchi, şi agentul Sascha Empacher, cel care îl reprezintă pe egipteanul Elneny, de la Beşiktaş.

Cum Dennis Man este pe lista jucătorilor impresariaţi de agenţia condusă de agentul care îl reprezintă şi pe Mohamed Salah, oficialii celor de la Sevilla s-au interesat şi de posibilul transfer al jucătorului de la FCSB.

În acest sezon, Dennis Man a evoluat în 13 partide, în care a marcat de două ori: o dată în campionat și o dată în Cupa României.

Anamaria Prodan susţine că FCSB ar fi avut în trecut o ofertă chiar şi de 15 milioane de euro pentru transferul internaţionalului român de tineret. Patronul Gigi Becali ar fi refuzat însă propunerea venită într-un moment în care vicecampioana lupta pentru prezenţa în grupele Europa League.

5,5 milioane de euro este cota la care Dennis Man este evaluat pe site-urile de profil.

fcsbofertadennis mantransfersevilla