Deian Sorescu (23 de ani) a primit un act din partea DDB prin care poate pleca de la Dinamo în schimbul unui milion de euro.
Unul dintre cluburile la care ar putea evolua căpitanul echipei din Ștefan cel Mare este rivala FCSB.
„Nu știu, mi-ar fi greu, sunt căpitanul lui Dinamo și mi-ar fi greu să mă duc la altă echipă. Am primit acea foaie și dacă cineva va achita acea clauza chiar și din România, înseamnă că nu mai sunt dorit sau poate sunt dorit în altă parte”, a spus Sorescu, pentru AntenaSport.
1.000.000 de euro este cota de piață a lui Deian Sorescu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. 42 de meciuri, opt goluri și zece pase decisive reprezintă bilanțul căpitanului din Ștefan cel Mare în acest sezon.