Transfer pentru promovare! Un jucător cu nume a revenit la Petrolul!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 13 februarie 2019, ora 19:16,
bucsa petrolul
bucsa petrolul

Dan Bucșa revine la Petrolul după aproape trei ani. Mijlocașul defensiv semnează un contract valabil până la sfârșitul acestui sezon.

Bucșa a fost titular în meciul amical cu Petrolistul Boldești disputat astăzi (5-0) și a fost folosit în centrul defensivei, potrivit fcpetrolul.ro.

În vârstă de 30 de ani, Bucşa a evoluat pentru FC Petrolul în sezonul 2015-2016, bifând 31 de prezenţe în Liga I pentru formaţia ploieşteană.

De-a lungul carierei, Bucşa a mai jucat la Dinamo Bucureşti, „U” Cluj, SV Bergisch Gladbach 09, ETO Gyor, ASA Tg. Mureş, Hapoel Bnei Lod, Daco-Getica Bucureşti şi, ultima dată, Concordia Chiajna, având, în total, 128 de jocuri disputate pe scena primului eşalon, se arată pe site-ul oficial al Petrolului.

petroluldan bucsatransfer