Transfer important pentru Universitatea Craiova! A câștigat Cupa României cu ‘alb-albaștrii’

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 02 martie 2020, ora 11:18,
craiova fani
craiova fani

UPDATE 13:00 Președintele grupării oltene, Sorin Cîrțu, a confirmat această mutare.

Este un jucător care a jucat la noi într-o perioadă foarte bună și care a dat satisfacție. Îi place atmosfera de aici, a îmbrățișat ideea asta. Uite că s-a rezolvat


Universitatea Craiova vrea să câștige titlul în acest sezon, după o pauză de 29 de ani! ‘Alb-albaștrii’ s-au înțeles cu mijlocașul brazilian Gustavo Vagenin (28 de ani), care a mai jucat pentru echipa din Bănie între 2016 și 2018.

Gustavo Vagenin va veni liber de contract la Craiova, după ce și-a reziliat înțelegerea cu echipa chineză de ligă secundă Liaoning FC.

Aseară, brazilianul a postat pe contul de Facebook o fotografie din avion, în drum spre România.

„E timpul”, a scris Gustavo Vagenin, iar fanii Craiovei l-au felicitat deja pentru alegerea făcută. „Bine ai venit acasă, leule„, a fost unul dintre comentarii.

It’s Time!!! ✈️⚽️

Publicată de Gustavo Di Mauro Vagenin pe Duminică, 1 martie 2020

Gustavo Di Mauro Vagenin, care are cetățenie italiană și braziliană, a mai jucat la Universitatea Craiova în perioada 2016-2018 și a câștigat Cupa României în 2018.

Mijlocașul brazilian a reușit 16 goluri și 4 pase decisive în 52 de meciuri pentru Craiova.

850.000 de euro a plătit FC Liaoning către Universitatea Craiova pentru transferul lui Gustavo în 2018. Între timp, cota brazilianului a scăzut la 350.000 de euro.

CITEȘTE ȘI -> Dan Nistor se gândește la titlu! „Avem forța să ducem lupta până la final”

transferGustavo Vagenincraiovauniversitatea craiovaliga 1