Un nume cunoscut din presa sportivă s-a stins din viață!

Fost operator TVR, Doru Lepădatu a fost foarte apreciat de jucătorii care au făcut parte din „Generația de Aur”.

Un adevărat profesionist, Lepădatu a primit premiul APTR în 2001, pentru un reportaj de la barajul pentru Divizia A, dintre Bacău și Farul. Meciul a fost filmat de pe acoperișul unui bloc, în condițiile în care moldovenii au interzis televizarea partidei.

„Fostul operator TVR Doru Lepădatu a decedat. A fost un profesionist de excepţie in meserie şi un om de mare caracter. Asociaţia Presei Sportive deplânge dispariţia sa şi transmite condoleanţe familiei”, este comunicatul APSR.