Toate tunurile pe Dică: „E o mare dezamăgire pentru mine!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 09 mai 2018, ora 17:34,
dica
dica

FCSB e aproape să rateze titlul după înfrângerea de la Iași (0-1), iar Nicolae Dică este sub o mare presiune, fiind tot mai criticat în ultima perioadă.

Florin Lovin nu își iartă fostul coleg de la Steaua. După ce l-a criticat pe Dică pentru schimbarea lui Budescu și pentru felul în care se comportă cu fosta vedetă a Astrei, impresarul a continuat să-l înțepe pe tehnicianul roș-albaștrilor. Acesta e acuzat că acceptă fără nicio problemă orice ordin al lui Gigi Becali.

„Când te apuci de antrenorat, trebuie să ai o viziune!”

„L-am avut pe Zenga, un tactician desăvârşit. L-am avut pe Protasov, un iubitor al fotbalului spectacol. Apoi, Olăroiu, la fel. Ca antrenor, când te apuci de antrenorat, trebuie să ai o viziune, un stil de joc.

Trebuie să fim conştienţi că, în momentul de faţă, la Steaua, ca antrenor, nu ai cum să îţi impui un stil. Dică are circumstanţe atenuante, dar, în acelaşi timp, ca personalitate, este o dezamăgire, a spus Lovin, la Telekom Sport.

FCSB IasiLovin SteauaDica SteauaLovin Dicadica