Thomas Tuchel, dezamăgit după partida contra celor de la Real Madrid: ”Acesta este rezultatul și nu merită să pierdem timpul!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat miercuri, 01 mai 2024, ora 07:57,
Thomas Tuchel
Thomas Tuchel

Bayern Munchen a remizat, marţi seară, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa Real Madrid, în prima manşă a semifinalelor din Chmapions League.

După meci, Thomas Tuchel a oferit mai multe declarații.

”Acesta este rezultatul și nu merită să pierdem timpul gândindu-ne la el. Real a mai făcut-o înainte, să marcheze de două ori având doar două ocazii. Nu suntem prima echipă care suferă acest lucru. Ei au calitatea de a face asta.

Am început puternic, apoi ne-am pierdut puțin ritmul. Ar fi trebuit să marcăm un al treilea gol, dar nu am fost suficient de eficienți, nu am fost suficient de reci pentru a-l marca. Apoi le-am oferit un penalty.

Situația este acum foarte clară. Mergem la Madrid și învingătorul ia totul. Suntem pregătiți să luptăm. Este important să credem asta. Este încă posibil. Șansele sunt 50-50. Este unul dintre cele mai dificile locuri pentru a câștiga, dar asta este, de asemenea, ceea ce face ca această provocare să fie interesantă”, a spus Thomas Tuchel, citat de Fabrizio Romano.

Bayernreal madridThomas Tuchel