Thibau Nys a câştigat etapa a 2-a a Turului Romandiei

Articol de Gabriel Ion - Publicat joi, 25 aprilie 2024, ora 19:12,
Thibau Nys
Thibau Nys

Ciclistul belgian Thibau Nys (Lidl-Trek) a câştigat, la sprint, etapa a 2-a a Turului Romandiei, care a avut loc pe distanţa de 170,5 km, între Friburg şi Salvan-Les Marecottes.

Thibau Nys conduce în clasamentul general

Nys a fost cronometrat în 4 h 02:44, fiind urmat de italianul Andrea Vendrame (Decathlon – AG2R La Mondiale), cu acelaşi timp, şi de australianul Luke Plapp (Jayco, +4).

În clasamentul general, lider este Nys, cu timpul total de 7 h 55:32, urmat de Vendrame (+4) şi de Plapp (+22).

Vineri, etapa a 3-a va avea loc pe distanţa de 15,5 km, la Oron, un contra-timp individual.