Tensiuni la Rapid! Vinde Angelescu clubul? ,,Poate se referă la celălalt acţionar”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 14 octombrie 2020, ora 17:06,
suporteri-rapid-handbal
suporteri-rapid-handbal

Situaţia la Rapid nu e una tocmai bună, iar înfrângerea la scor din ultima etapă, 0-5 cu FC ,,U” Craiova, a adus şi mai multă tensiune la echipă.

Acţionarul Victor Angelescu ar fi redus cheltuielile la echipă în ultima perioadă şi ar fi încercat să vândă şi pachetul său de acţiuni de la club, potrivit Pro Sport. Angelescu a lămurit însă ultimele speculaţii din jurul echipei.

,,Eu și fondul de investiții nu ne-am gândit să ne retragem. Nu mi-a trecut deloc prin cap să îmi vând acțiunile! Nu am vorbit cu cineva despre așa ceva. Totul este ok din punctul meu de vedere”a spus acesta pentru Pro Sport.

victor-angelescu-rapid

Finanţatorul spune cine ar putea ieşi totuşi din proiectul Rapidului.

,,Poate cei care vorbeau se refereau la celălalt acționar, mă refer la domnul Liviu Goncea. Eu unul nu am mai vorbit cu dânsul de ceva timp și este bine să îl întrebați pe dumnealui dacă mai vrea să rămână. Nu l-am mai văzut de ceva timp.

Dânsul a avut, din câte știu eu, niște probleme de sănătate, în trecut, iar acum se ferește și mai mult cu această pandemie. Nu am discutat până acum cu domnul Goncea despre o eventuală intenție a domniei sale de a ieși din acest proiect. Dar, dacă vrea să iasă, atunci vom vedea ce o să se întâmple. Eu nu pot să vorbesc pentru el”, a mai declarat acesta.

Angelescu a lămurit şi situaţia lui Iencşi la club, dar şi pe cea a salariilor.

,,Referitor la situația lui Adi Iencsi, nu am luat în calcul să îl dăm afară. Rezultatul a fost unul greu, dar nu are postul amenințat în vreun fel.

Nu avem nicio restanță salarială către cineva. Suntem cu primele și cu salariile la zi. Totul este ok din acest punct de vedere. Puteți să îi întrebați pe jucători sau pe alte persoane din club”, a mai spus acţionarul.

Citeşte şi Veşti bune pentru FCSB! Încă un jucător a revenit azi la antrenamente

rapidrealitateaactionarangelescu