Decarul roș-albaștrilor are parte de un observator fidel la partidele pe care le dispută în tricoul celor de la FCSB.
Bănel Nicoliță stă cu ochii pe fostul său coleg de la Viitorul și nu se sfiește să îl critice sever dacă prestațiile sale lasă de dorit.
"Când nu joacă bine, îl cert. Când joacă prost, îl sun și îi spun că <<Ai fost pușcărie azi! Gata, ciocu' mic>>. Dar ați văzut cât de mult aleargă și e un jucător determinant echipei, FCSB a câștigat multe meciuri datorită lui și lui Coman. Coman zic că e numărul 1. (n.r. - E cel mai valoros?) Părerea mea!", a declarat fostul internațional pentru Telekom Sport.
Mijlocașul din echipa eurofantastică a Stelei din anii 2000 scoate în evidență și punctele forte ale lui "Tase".
"Agresivitatea! Îmi place că unu la unu, nu cedează niciodată. Pierde de 10 ori, de 10 ori o ia. Are personalitate foarte puternică. A început să alerge, când a venit la FCSB nu prea făcea faza de apărare. Acum a început să o facă alături de noul antrenor", a mai punctat Bănel.