TAS a decis câștigătoarea campionatului din Grecia. Echipa lui Răzvan Lucescu, direct vizată

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 03 mai 2018, ora 18:57,
paok-lucescu
paok-lucescu

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a decis că AEK Atena este noua campioană a Greciei, după ce a respins apelul formulat de PAOK Salonic privind depunctarea, ca urmare a incidentelor din meciul cu AEK.

Potrivit presei din Grecia, instanța sportivă a menținut sancţiunea iniţială dictată de Comisia de Disciplină, iar PAOK nu mai are nicio cale de atac. Acest caz a fost judecat în regim de urgenţă de TAS.

Formaţia din Salonic a pierdut la masa verde confruntarea cu AEK Atena şi a fost penalizată cu alte 3 puncte în clasament. Cu o etapă înainte de finalul sezonului, AEK are un avans de șase puncte față de PAOK în fruntea ierarhiei.

Prin urmare, AEK Atena cucerește cel de-al 12-lea titlu din istorie şi primul din 1994 încoace. În ultimii ani, clubul s-a aflat în faliment şi a evoluat în ligile inferioare.

PAOK Salonic va începe Superliga Greciei, ediția 2018-2019, cu o penalizare de 3 puncte în clasament. Finanțatorul Ivan Savvidis nu va avea acces pe stadioane timp de trei ani.

Incidentul care a stabilit câștigătoarea campionatului

La 11 martie, meciul PAOK – AEK a fost întrerupt în minutul 90, la scorul de 0-0. Fundașul gazdelor, Fernando Varela, a înscris, dar reușita lui a fost anulată pentru ofsaid. Ulterior, au avut loc incidente pe teren și în tribune ce au dus la oprirea definitivă a meciului. Patronul lui PAOK, Ivan Savvidis, a intrat pe teren cu un pistol la centură, pentru a contesta decizia arbitrilor.

paokcampionatgreciaaek atenaTAScampioanarăzvan lucescuclasamenttribunalul de arbitraj sportivdepunctare