Târgu Mureș devine capitala futsalului românesc

Articol de Mihai Popescu - Publicat miercuri, 23 aprilie 2025, ora 11:58,
timisoara-galati-futsal
timisoara-galati-futsal

Sala Sporturilor din Târgu Mureș va găzdui miercuri, 23 aprilie, și joi, 24 aprilie, meciurile din Final Four-ul Cupei României la futsal, a anunțat site-ul oficial al FRF.

În Careul de Ași al competiției s-au calificat formațiile ACS Mausoleul Mărășești, CS Luceafărul Buzău, CSM Târgu Mureș și FK Odorheiu Secuiesc.

Iată programul semifinalelor

miercuri, 23 aprilie

ora 16:00

Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – ACS Mausoleul Mărășești.

ora 19:00

CS Luceafărul Buzău – CSM Targu Mureș

Învingătoarele se vor confrunta, cu trofeul pe masă, joi, 24 aprilie, de la ora 17:30, în direct la Digi Sport 3 și pe FRF.tv!

Astfel, play-off-ul Ligii 1 Futsal Fortuna este reprezentat în Final Four de două formații, FK Odorheiu Secuiesc și CSM Târgu Mureș, în timp ce play-out-ul va fi reprezentat de Mausoleul Mărășești și Luceafărul Buzău.

Favorite în partidele din semifinale, FK Odorheiu Secuiesc și CSM Târgu Mureș și-au luat măsuri de precauție, adversarele venind la Târgu Mureș cu mari speranțe. Luceafărul Buzău și Mausoleul Mărășești sunt hotărâte să dea lovitura la Târgu Mureș, care, preț de două zile, va fi Capitala futsalului românesc!

targu muresfutsal