Tamaș își ”urechează” colegii după eșecul de la Craiova: ”Așa sunt românii”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 24 august 2019, ora 07:41,
gabi-tamas
gabi-tamas

Astra a pierdut meciul cu Universitatea Craiova, scor 0-1, iar Gabi Tamaș (35 ani) i-a ”urecheat” pe colegii săi pentru că s-au jucat cu ocaziile.

Formația din Giurgiu a obținut un penalty în minutul 36, însă Răduț nu a reușit să îl învingă pe Pigliacelli. În repriza secundă, Bancu a marcat golul victoriei, minutul 68, cu o execuție a la van Basten.

Veteranul de 35 de ani este de părere că echipa sa a avut ocazii uriașe, însă colegii săi i-au subestimat pe olteni. Deși a explicat că este supărat, Tamaș a precizat că gândul său este la partida următoare, cu CFR Cluj: „Am avut meciul în mână, am avut ocazii, am avut penalty, am avut o ocazie cu poarta goală. Ăsta e fotbalul, dar nu arătăm bine deloc pentru că ne făcusem puţin meciul uşor, dar nu am marcat.

I-am subestimat, dar cum sunt românii, când ne dau unii un deget, le luăm toată mâna. N-am fost concentraţi destul să finalizăm, ne-am jucat cu fazele. Sunt supărat, dar ăsta e fotbalul. Vine meciul cu CFR Cluj, încercăm să-i batem a declarat fundașul Astrei pentru DigiSport.

Vezi și VIDEO | Papură promite titlul cu Pițurcă: „E ceva fantastic pentru Craiova”

liga 1gabi tamasastra giurgiudeclaratii