Tamaș, interzis la echipa națională? „Poate să fie cel mai bun din România, Rădoi nu-l convoacă!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 09 iunie 2021, ora 08:27,
Radoi-Tamas
Radoi-Tamas

Ajuns la 37 de ani, Gabi Tamaș pare că s-a decis asupra viitorului său și i-a anunțat pe oficialii celor de la FC Voluntari că va juca și în sezonul următor, deși anunțase că ia în calcul retragerea!

Unul dintre cei mai experimentați fotbaliști români din momentul de față, Gabi Tamaș, se află în vizorul selecționerului Mirel Rădoi pentru convocarea la următoarele partide ale tricolorilor din cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2022. Acest lucru a fost dezvăluit chiar de Rădoi, tehnician cu care fundașul ilfovenilor a mai lucrat și în perioada petrecută la FCSB.

În ciuda declarațiilor făcute de tehnicianul în vârstă de 40 de ani, Gabriel Torje, un apropiat al lui Gabi Tamaș, a dezvăluit că indiferent de randamentul jucătorului, selecționerul Mirel Rădoi nu îl va chema la lotul național, din cauza relației tensionate pe care cei doi o au.

„Gabi poate să fie cel mai bun din România, degeaba, nu-l convoacă Mirel la națională. Pentru că ei n-au colaborat foarte bine la FCSB. Tamaș e un jucător foarte bun, nu puteai să te ții după el la antrenamente. Era foarte bun la alergări”, a declarat Torje, potrivit Digi Sport.

Gabi Tamaș a fost dat afară de la FCSB de către Mirel Rădoi din cauza indisciplinei. Concret, actualul fundaș al Voluntariului nu s-a trezit într-o dimineață să vină la antrenament, iar acest lucru l-a scos din minți pe actualul selecționer, care l-a exclus imediat din lot.

Gabi Tamaș se află pe lista de convocare a lui Mirel Rădoi pentru partidele din preliminariile Cupei Mondiale din 2022

Gabi e pe lista noastră, vom vedea în septembrie dacă avem nevoie de prezența lui. E clar că dacă vorbim despre experiență, are cea mai multă dintre toți jucătorii, dar acum nu pot să spun acum dacă va fi prezent, a declarat Mirel Rădoi, la conferința de presă.

Citește și Gabi Tamaș a luat decizia finală! Ce se întâmplă cu veteranul Ligii 1 din sezonul următor

declaratiigabi torjerealitateamirel rădoigabi tamas