Tamaș, despre transferul de o săptămână la CFR: „Au zis că mai bine să dea în mine. Dumnezeu e sus și vede!”

Unul dintre cei mai buni fundași din istoria României a rememorat transferul său la CFR Cluj, echipă la care a reușit să petreacă doar o săptămână!
Fundașul Gabriel Tamaș, actual jucător al celor de la Universitatea Cluj, a vorbit despre transferul său din 2013 la rivala „șepcilor roșii”, CFR Cluj. Fostul internațional este de părere că neînțelegerile cu oficialii clujenilor au dus la o reziliere a contractului după doar 6 zile de la semnarea acestuia.
”Ştiu ei foarte bine ce s-a întâmplat. Trebuiau să-mi dea banii aceia la semnătură, pe care-i vorbisem. Asta ştiţi? Nu ştiţi! Noi ne-am înţeles cu o chestie şi poate nu mai aveau bani la momentul respectiv.
Şi atunci au zis că mai bine să dea în mine, că Tamaş oricum e predispus la nebunii şi apoi anunţăm că l-am dat afară. Să fie sănătoşi! Roata e rotundă şi se tot învârte. Uite, domnul Mureşan! Doamne, Doamne e sus şi vede!”, a declarat Gabi Tamaş pentru Fanatik.
La acea vreme, președintele celor de la CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat că această decizie de a renunța la Tamaș vine din cauza problemelor extrasportive pe care fotbalistul le are.
„Tamaş a venit, a băut şi a plecat. S-au întâmplat mai multe lucruri pe care nu vreau să le fac publice. El are probleme cu alcoolul şi cu nopţi pierdute nu se poate face performanţă. În ziua în care i-a venit cartea verde lui Tamaş a trebuit să-i rupem contractul!”, a declarat la acea vreme Iuliu Mureșan, pentru Pro X.
Gabriel Tamaș se află în acest moment sub contract cu formația de ligă secundă, Universitatea Cluj, unde a venit cu gândul de promovare în primul eșalon, alături de „șepcile roșii”.