Dinamo trece prin cea mai neagră perioadă din istoria sa, după ce în vară a fost preluată de spaniolul Pablo Cortacero.
De când destinul echipei a ajuns în mâinile sale, spaniolul nu a băgat niciun ban la echipă, ci a făcut doar anumite promisiuni de care nu s-a ținut niciodată.
Acesta nu și-a onorat o nouă promisiune pe care a făcut-o, aceea de a vira în conturile clubului suma de 1.000.000 de euro până pe data de 8 ianuarie, iar fotbaliștii sunt din ce în ce mai dezamăgiți de așa-zisul proiect de la Dinamo.
Dacă unii dintre fotbaliști amenință că vor pleca de la echipă în cazul neachitării salariilor, unii au făcut deja acest lucru de multă vreme. Echipa nu are acum probleme doar cu jucătorii, ci și cu foștii antrenori, în acest caz Cosmin Contra, care a stat doar 3 luni pe banca echipei.
Antrenorul a depus mai multe memorii pe numele echipei, cerând să-i fie achitate salariile cât timp a stat pe banca formației dinamoviste. Termenul pentru unul dintre aceste memorii este programat spre judecare la finalul acestei luni, anunță Fanatik.
Cosmin Contra ar avea de încasat aproximativ 65.000 de euro de la Dinamo, dar suma ar ajunge la 100.000 de euro cu tot cu taxe.
Suporterii acționari de la Dinamo au încercat să-l facă pe antrenor să renunțe la suma de bani și l-au rugat să ajute clubul în această perioadă nefastă. Acesta nu a acceptat această propunere și a fost dstul de criticat de suporterii echipei.
După ce a plecat de la Dinamo, pe banca echipei a rămas secundul său, Ionel Gane, cel care pregătește echipa și în prezent.