Suporterii FCSB-ului pun presiune pe elevii lui Toni Petrea: „Să-i ferească Dumnezeu să nu luăm campionatul!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 13 februarie 2021, ora 09:41,
mustata
mustata

Fanii „roș-albaștrilor” sunt în continuare revoltați de atitudinea jucătorilor din meciul de Cupă cu Dinamo, iar declarațiile liderului de galerie, Gheorghe Mustață, îi pune serios pe gânduri pe Florin Tănase&co!

După eliminarea din Cupa României contra marei rivale, Dinamo, suporterii „roș-albaștrilor”  au luat foc și i-au cerut imediat demisia lui MM Stoica, managerul general al echipei, prin vocea liderului de galerie, Gheorghe Mustață. Acesta îl acuză pe oficialul FCSB-ului că a luat hotărârea de a trata cu lejeritate meciul contra „câinilor”, o partidă cu o însemnătate aparte pentru fanii celor două echipe.

După schimbul de mesaje de la distanță dintre MM Stoica și Gheorghe Mustață, liderul galeriei de la FCSB a mai venit cu o serie de declarații, care ar trebui să le dea de gândit băieților lui Toni Petrea. Mustață a mărturisit că nici nu vrea să se gândească la o eventuală ratare a titlului în acest an, astfel că va înceta cu acest conflict pe care îl are cu oficialul echipei, asta doar pentru ca jucătorii să aibă liniște de acum încolo.

Noi voiam eventul, Cupa și campionatul. Suntem furioși după ce s-a întâmplat cu Dinamo. Nu vrem să facem atmosfera urâtă la echipa, să creăm o presiune pe jucători, presă să mediatizeze și să spună că suporterii, galeria, toți au tăbărât pe club. Nu vreau chestia asta. Faptul că s-a ajuns la chestia asta cu demisia, că suporterii nu mai pot, e cauzat de înfrângerea cu Dinamo. E normal să protejezi jucătorii, dar nu la meciul cu Dinamo!

S-a greșit enorm cu scandările despre copii, nimeni nu are voie să înjure de copii. Avem copii, ne doare foarte rău când auzim lucruri la adresa copiilor. Între noi, putem să ne înjurăm. Poate mă supăr, dar nu atât de tare. Eu cu MM nu am vorbit de câteva luni foarte bune, cred că prima și ultima dată a fost când am venit acasă, după o săptămâna și ceva sau două. S-a creat o discuție între MM și Copilu’, MM are dreptate cu înjurăturile la adresa copilului sau. Cred că lucrurile trebuiau lămurite de foarte mult timp.

Citește și Răspunsul lui Narcis Răducan după ce a fost propus să revină la FCSB

Am vrut să discutăm cu MM. Se mai întâmplă ca în masă mare de oameni să existe unii care strigă. Trebuia să se pună stop când s-a ajuns la discuție de copil. Eu știu că MM e un om cu credință, cred că putea să ierte. Sau, măcar să asculte explicațiile lui Copilu’. Asta e, nu s-a putut. Vreau să nu afectăm echipa, să nu pierdem campionatul. Dacă pierdem campionatul, e groasă rău. Pe mine nu mă interesează performanțele lui din trecut, pe care nu i le contest, dacă pierd cu Dinamo.

Ne-am făcut datoria de suporteri, am transmis ce am avut de transmis. Nu vrem să se spună că din cauza noastră s-a întâmplat nu-știu-ce, că din cauza că am pus presiune s-a întâmplat să pierdem. Să-i ferească Dumnezeu să nu luăm campionatul! Voi merge direct la baza și acolo mă plantez cu suporterii și aia e, nu voi face presiune mediatică!, a spus Mustață la Radio Sport 1.

Citește și Gigi Becali a luat atitudine în ultimul scandal de la FCSB: “Știu că nu le convine suporterilor”

 

scandal fcsbmustatafcsbrealitateadeclaratiimm stoicaliga 1