Superliga Europei, inevitabilul devenit realitate! Detalii despre noua competiţie

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 19 aprilie 2021, ora 13:42,
ziare superliga europei
ziare superliga europei

Este revoluţie în fotbalul european! 12 cluburi au anunţat oficial formarea noii Superligi Europene şi resping formatul propus de UEFA pentru Champions League începând din 2024. Fanii sunt dezgustaţi de ideea noii competiţii care va fi finanţată cu peste 3 miliarde de dolari anual. 

12 cluburi europene au fondat Superliga Europei şi au făcut anunţurile oficiale simultan în prima zi a săptămânii. Cele şase cluburi mari din Anglia, United, City, Liverpool, Arsenal, Chelsea şi Tottenham, Real Madrid, Barcelona, Atletico, Juventus, Inter şi AC Milan sunt fondatoarele competiţiei la startul căreia vor participa 20 de echipe. Cluburile fondatoare aşteaptă încă trei echipe care să li se alăture, iar cinci cluburi vor primi invitaţii în fiecare sezon, în funcţie de performanţele reuşite în stagiunea precedentă.

Competiţia pusă la cale de Florentino Perez, preşedintele lui Real Madrid, aruncă în aer UEFA Champions League, dar şi structura piramidală a fotbalului european. În anunţul oficial, Florentino Perez a vorbit despre necesitatea de a combate efectele financiare ale pandemiei. Superliga Europei, noua masă a bogaţilor din fotbalul european, nu va fi lipsită de piedici. Oficialii UEFA s-au strâns într-o şedinţă de criză pentru a pune la cale mijloace de a bloca proiectul. UEFA ar putea exclude din actualele competiţii toate cluburile participante la noua Superligă, dar studiază şi posibilitatea de a suspenda jucătorii din competiţiile internaţionale, într-un efort comun cu FIFA. „Nu e nicio problemă, vom face şi o Cupă Mondială”, a anunţat sfidător Florentino Perez.

Superliga Europei va primi o finanţare de 3,8 miliarde de dolari pe sezon din partea unei bănci de investiţii americane.

JP Morgan este gigantul care va finanţa noul proiect. Fiecare club ar urma să primească peste 400 de milioane de dolari numai pentru participarea la un sezon din Superliga Europei. Adăugând sponsorii care se vor alătura competiţiei şi drepturile de televizare, reţeta va fi una mult superioară celei oferite de UEFA Champions League.

Cele 20 de cluburi participante ar urma să fie împărţite în două grupe de câte zece echipe, care să desemneze participantele în sferturile de finală. Cluburile din Franţa şi Germania invitate au declinat deocamdată participarea. În Franţa, chiar şi preşedintele Macron a luat atitudine împotriva noii competiţii, iar fanii din Anglia sunt dezgustaţi de idee. Asociaţiile de suporteri ale tuturor echipelor din Premier League implicate în proiect au condamnat public intenţiile cluburilor.

CITEŞTE ŞI: Răzvan Burleanu, despre înființarea Superligii: ”Mă bucură faptul că împărtăşesc acelaşi punct de vedere”

 

florentino perezuefajuventussuperliga europeicompetitiereal madridanunt oficialpremier leagueliga campionilor