Şumudică vrea ‘Primvs Derbi’ în Liga 1! „E nevoie de aceste echipe!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 17 mai 2020, ora 12:20,
petrolul rapid
petrolul rapid

Marius Şumudică crede că înjumătăţirea punctelor nu este corectă faţă de liderul UTA, însă aşteaptă cu interes playoff-ul pentru promovare din Liga a 2-a.

Şumudică se bucură pentru Rapid şi consideră că echipa sa de suflet are din nou şanse mari de promovare odată cu înjumătăţirea punctelor.

„Să vii acum să spui că le iei nu ştiu câte puncte, nu mi se pare corect faţă de UTA. Pe de altă parte, jucând trei meciuri acasă, au un avantaj. Din punct de vedere al dragostei vieţii mele, al rapidismului, consider că li s-a mai dat o şansă. Rapid are o şansă să prindă primele două locuri sau locul de baraj” – a spus Şumudică la Digi Sport.

Şumudică speră să vadă în Liga 1 cele mai iubite echipe din divizia secundă.

„Atât Rapid, cât şi Petrolul, şi UTA, trei echipe cu suporteri, trei echipe frumoase şi cred că Liga 1 are nevoie de astfel de echipe. Rapid toată viaţa a fost călcată în picioare, când a fost să li se dea în cap li s-a dat. Acum sunt obiectiv, aşa am fost mereu, consider că Rapidului i s-a dat o şansă” – a declarat antrenorul român.

Playoff-ul din Liga a 2-a este programat să înceapă pe data de 4 iulie.

 

rapidsumudicaliga 2playoffutapetrolul ploiesti