Șumudică poate semna contractul carierei! Românul a intrat în atenția celor de la Galatasaray Istanbul

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 14 ianuarie 2021, ora 11:35,
Marius Șumudică
Marius Șumudică

Tehnicianul român a fost ales antrenorul anului în Turcia, dar a plecat cu scandal de la Gaziantep, după un an și jumătate petrecut pe banca echipei!

Marius Șumudică (49 de ani) a reușit să impresioneze pe toată lumea în Turcia, datorită rezultatelor incredibile obținute pe banca celor de la Gaziantep. Șumudică a avut o serie de 15 meciuri fără înfrângere în campionatul turc și a reușit chiar să urce pe primul loc în ierarhie, în urmă cu câteva etape.

În ciuda faptului că românul a plecat cu scandal de la Gaziantep după un conflict cu patronul clubului, Șumudică se pare că ar fi intrat în atenția celor de la Galatasaray Istanbul, unul dintre coloșii fotbalului din țara semilunei.

 

Presa din Turcia anunță că relația dintre actualul antrenor al Galatei, Fatih Terim, și conducerea clubului este una destul de tensionată în aceste momente, iar Marius Șumudică a intrat imediat în cărțile oficialilor turci.

Potrivit publicției turce Fotospor, aceștia au transmis informația cum că Au apărut deja zvonuri, unii susțin că îl va concedia pe Terim. Alții vorbesc de un «Plan B Șumudică»”.

La finalul ultimei partide a celor de la Galatasaray, câștigată cu emoții în fața celor de la Malatyaspor (7-6 după loviturile de departajare) în Cupa Turciei, Fatih Terim s-a arătat foarte dezamăgit de conducerea clubului și a mărturisit că se simte singur în acele momente. Simt o singurătate profundă. Promisiunea mea e că rămân până în vară, când mi se încheie contractul

Galatasaray ocupă în acest moment locul 3 în Superliga din Turcia și se află la doar două puncte de liderul Beșiktaș. Formația lui Fatih Terim este urmată de Gaziantep, fosta echipă a lui Șumudică, care ocupă locul patru, cu 31 de puncte acumulate după 17 meciuri disputate în actualul sezon.

Citește și EXCLUSIV | Un președinte din Liga 1 este categoric: “Consider că FCSB pleacă cu prima șansă la titlu!”

turciagalatasarayoferta sumudicasumudicarealitatea