Marius Șumudică, antrenorul lui Gaziantep, dă de pământ cu șefii fotbalului românesc.
Tehnicianul român este revoltat din cauza faptului că Liga Profesionistă de Fotbal și Federația Română de Fotbal au anulat mai multe meciuri în sezonul recent încheiat.
''Șumi'' a ținut legătura cu Bogdan Andone, antrenorul Astrei, și îi pune la zid pe șefii fotbalului românesc pentru felul în care au gestionat situația în Liga 1, după apariția cazurilor de COVID-19 la diverse echipe.
''A fost o mizerie! O mizerie din toate punctele de vedere. S-au anulat meciuri. Vorbeam cu Bogdan (n.r Bogdan Andone) că e vecinul meu. Îmi zicea ''Nici nu știu dacă jucăm. Ne anunță de pe azi pe mâine, mâine facem testul. Poimâine ne ia exsudat din gât, răspoimâinel a plămâni''. Mai urma să le facă câte o clismă, că în rest aveau de toate.
Eu consider că este hazard, mult hazard și aici vina aparține Ligii Profesioniste de Fotbal, Ministerului Sportului și celor care se ocupă și care ar putea subvenționa aceste teste. Pentru că nu se poate să te testezi la 14-15 zile. Noi am făcut 15 teste într-o lună și jumătate, când am fost în Turcia.
În Turcia sunt cazuri la Galatasara și unul la Fenerbahce. I-au dat deoparte pe jucători, i-au izolat și restul la muncă. Și la echipa mea există posibilitatea să fi contactat un jucător acest virus, dar asta nu înseamnă că oprim activitatea. Credeți că numai fotbalul e oprit în momentul de față?! Sunt infectați în toate domeniile de activitate.'' a declarat Marius Șumudică, potrivit TelekomSport.