Șumudică a venit de la arabi și l-a desființat pe Rednic: „E 3 în 1, ca ness-ul!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 09 noiembrie 2018, ora 11:39,
sumudica-vultur
sumudica-vultur

Marius Șumudică l-a atacat pe Mircea Rednic, la revenirea în țară. Deranjat că antrenorul dinamovist a făcut unele comentarii despre activitatea sa la Al Shabab, Șumudică s-a dezlănțuit chiar la aeroport, după aterizare.

Șumudică și Rednic s-au întâlnit o dată în campionatul Arabiei Saudite. Rednic era la  Al Faisaly, iar meciul s-a terminat 0-0.

Nu e ușor deloc acolo, e foarte greu, ați văzut și Rednic. Nu mergea și i-au zis «du-te Mircică». Nu te așteaptă nimeni, dacă pierzi un meci sau două.

Nu vreau să vorbesc mai multe despre fostul meu coleg de echipă și antrenor, care de fiecare dată când are ocazia înteapă lumea. Dumnezeu îți mai dă așa, câte o pălmuță.

Nu știu ce are, zice că de ce mi a fost rău, că ce buget am avut eu… Îi doresc multă baftă, este un antrenor titrat, unul dintre managerii, singurul din România, care face și desface, iar la transferuri, împreună cu fata dânsului, cred că au găsit mediul propice.

Cred că trebuie să începem și noi să ne aducem familiile aproape de fotbal, văd că asta este rețeta succesului. Dacă poți să le faci pe toate, de ce nu? 3 în 1 ca ness-ul. Ciocul mic, Mircică, și nu mai vorbi nici de Luțu 1, Luțu 2, nici de Dică, de Șumudică„, a spus Sumudică, la sosirea pe Aeroportul „Henri Coandă”, potrivit Digisport.

Cu două săptămâni în urmă, Rednic spunea despre Șumudică:

Show Sumi. El se plângea la 5 milioane, eu am avut zero euro. Toţi jucătorii au venit gratis, nu i-am transferat eu, noi nu am avut buget la echipă. Chiar era amuzant când vedeam 15 milioane pentru Tănase şi noi săracii nu am transferat jucători, toţi au venit liberi.

I s-a făcut rău, dar şi-a revenit repede că după 10 minute era la telefon. Şi făcea el o analiză, câte zeci de milioane se cheltuiesc. Problema în Arabia e dacă te prinde iarna. Acolo după fiecare meci, poate de aia i s-a făcut rău, că ştia că dacă nu câştigă. Dar n-a spus că echipa adversă a jucat în 10 oameni„.

 

declaratii sumudica despre rednicsumudicamircea rednical shabab