Șumudică a pus ochii pe un fotbalist din Liga 1! „Îmi doresc un atacant”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 26 iulie 2020, ora 17:15,
marius-șumudică-gaziantep
marius-șumudică-gaziantep

Marius Șumudică a încheiat sezonul pe opt cu Gaziantep și deja se gândește să facă unele mutări pentru sezonul viitor.

Tehnicianul român a dezvăluit că și-ar dori să transfere un atacant din Liga 1, iar dacă acest lucru nu va fi posibil, atunci are în vizor și un mijlocaș.

„Șumi” a ținut să sublinieze că nu e vorba despre Alibec, este de notorietate relația excelentă pe care o au cei doi, deoarece nu are bugetul necesar pentru a-și permite un astfel de transfer.

„Îmi doresc un atacant din Liga 1, însă poate fi și un mijlocaș. Oricum, un singur jucător. Nu mă gândesc la Denis Alibec, pentru că noi nu avem fondurile necesare, iar el costă bani.

Acum am 14 străini la Gaziantep, așa că nu este ușor. Nici Lung nu este o soluție, chiar dacă este unul dintre cei mai buni portari din Turcia. Eu am un portar turc care și-a făcut bine treaba (n.r. – Gunay Guvenc, 29 de ani), m-a ajutat foarte mult și nu vreau o concurență cu Lung”, a spus Șumudică, potrivit ProSport.

În ultimul meci din acest sezon, Gaziantep, cu Alin Toşca şi Alexandru Maxim pe teren, s-a impus, în deplasare, în fața formației Yeni Malatyaspor, scor 1-0.

„Locul 8 este o mare performanţă pentru mine, mai ales că în vară am făcut 20 de transferuri şi am mizat pe un sistem 3-5-2, pe care nimeni nu-l mai foloseşte în Turcia. Am fost felicitat de antrenorii din Turcia. Gaziantep este singura echipă neînvinsă în pandemie. Chiar m-au sunat şi m-am bucurat mult, pentru că doar eu şi Prosinecki suntem străini aici, iar el a retrogradat (n.r. – cu Kayserispor)”, a mai spus Şumudică.

Citește și • Fotbaliștii FCSB riscă amenzi URIAȘE! Cât vor scoate din buzunare roș-albaștrii dacă se vor îmbolnăvi de COVID-19

marius șumudicăcampionatul turcieigaziantep