UTA Arad a bifat prima victorie din noul sezon. Trupa lui Mircea Rednic a învins acasă formația pregătită de Leo Grozavu, Poli Iași (1-0).
„Puriul” a anunțat după meci că schimbările continuă la echipa sa. Iată reacția antrenorului arădenilor.
„Se vede clar că fizic încă nu suntem bine!”
„Am suferit, avem portar, care a fost acolo în momentele importante. În prima repriză a închis foarte bine unghiul, plus șutul din repriza a doua.
Mă bucur, e o victorie muncită. La limită cu meritatul, dar e o victorie muncită. A fost o perioadă grea, cu jucători care au venit. Se vede clar că fizic încă nu suntem bine.
Această amânare ne prinde foarte bine. Toți ne-am rugat ca Farul să se califice.
Vreau să anunț suporterii că deja s-au făcut încă două transferuri, un atacant și un fundaș central. Plus doi mijlocași laterali. Vor mai fi și plecări, inclusiv dintre cei care au venit acum. E o echipă care se formează. Fără supărare, toți au avut șansa să joace.
Vrem să ne facem o echipă bună ca să nu mai suferim nici noi, nici cei din tribună”, a declarat Mircea Rednic, după victoria cu Poli Iași.