Universitatea Cluj și-a găsit rapid înlocuitorul după plecarea lui Ioan Ovidiu Sabău. Conducerea „șepcilor roșii” a ajuns la un acord cu antrenorul italian Cristiano Bergodi, care urmează să sosească miercuri seara, 22 octombrie, în Cluj-Napoca.
Bergodi va semna un contract valabil pe doi ani, urmând să câștige un salariu lunar de 20.000 de euro. Prezentarea oficială este programată pentru joi, iar debutul pe banca Universității va avea loc sâmbătă, 25 octombrie, în deplasarea de la Galați, contra Oțelului, meci transmis în direct de Digi Sport 1, de la ora 16:00.
Bergodi revine astfel în SuperLigă după perioada petrecută la Sepsi OSK, în sezonul trecut. De-a lungul carierei sale în România, tehnicianul de 60 de ani a mai condus echipe precum Rapid, FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova sau FC Voluntari.