Jucătoarea română de tenis Elena Ruxandra Bertea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ITF (W50) de la Trnava (Slovacia), dotat cu premii totale de 40.000 de dolari, joi, după ce a dispus de sârboaica Mia Ristic cu 6-2, 7-5.
Bertea (19 ani, 313 WTA), care în weekendul trecut a debutat în echipa de Cupa Billie Jean King a României, a avut nevoie de aproape două ore de joc (1 h 52 min) pentru a obține victoria, reușind 11 ași.
Bertea are acum 2-1 în meciurile directe cu Ristic (19 ani, 275 WTA), după ce sârboaica s-a impus cu 6-3, 1-6, 6-1 în august în sferturi la Brașov (W35), iar Bertea a câștigat în octombrie la București (W75), cu 7-5, 7-5, tot în sferturi.
În sferturi, Bertea o va înfrunta pe cehoaica Lucie Havlickova (20 ani, 398 WTA), jucătoare venită din calificări.