Dacă în vară, după argintul obținut de sportiva din România la Tokyo, Ana Maria Popescu și Eduard Novak, ministrul Sportului, se aflau în conflict, acum totul s-a dat uitării.
Ministrul Tineretului și Sportului a ținut să transmită un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare prin care o felicită pe Ana Maria Popescu pentru întreaga sa carieră în scrimă.
,,Una dintre cele mai mari campioane ale României și-a anunțat retragerea din cariera sportivă: Ana Maria Popescu. De azi, scrima românească a rămas fără un luptător de mare valoare, însă Ana Maria va fi un exemplu pentru viitoarele generații și mi-aș dori ca ea să rămână alături de această frumoasă disciplină, ca să o facă mai puternică.
Chiar dacă am avut momente de neînțelegere, respectul între campioni rămâne neștirbit, iar între noi nu pot exista supărări. Respirăm același aer, avem același sânge. Îți mulțumesc, Ana Maria, pentru tot ceea ce ai făcut pentru această țară! Mult succes mai departe, în tot ceea ce vei realiza!'', a postat Eduard Novak, pe Facebook.